ListaLuiBloom

Foarte pe scurt, despre asta-i vorba:

“Dacă este canonul literar doar un produs al intereselor de clasă, rasiale, de sex șI naționale, aceasta ar trebui să se verifice șI în cazul celorlalte tradiții estetice, printre care muzica sau artele vizuale. Matisse șI Stravinski ar ieșI atunci șI ei, alături de Joyce șI Proust, din canon, ca încă patru bărbațI europeni, albi șI morți. Privesc cu uimire mulțimile de locuitori din New York de la expozițiile lui Matisse : sunt ei într-adevăr condiționațI social? Cînd Scoala Resentimentului va deveni la fel de dominantă printre istoricii de artă cum este printre criticii literari, va rămîne expoziția lui Matisse goală șI toată lumea va merge să vadă mîzgălelile produse de Guerrila Girls? Nebunia acestor întrebări e destul de clară cînd ne gîndim la valoarea lui Matisse, în timp ce Stravinski nu se află în nici un pericol de a fi înlocuit de o muzică corectă din punct de vedere politic pentru companiile de balet ale lumii. De ce este atunci literatura atît de vulnerabilă la influențele idealiștilor sociali contemporani? Un răspuns ar fi iluzia comună că e nevoie de mai puține cunoștințe șI de mai puține abilitățI tehnice pentru crearea sau receptarea literaturii decît pentru celelalte arte.

Dacă am vorbi în note muzicale sau cu pensula, cred că Stravinski șI Matisse ar fi supușI la aceleașI ciudățenii ale hazardului ca șI scriitorii noștri canonici. Încercînd să citesc multe dintre operele scoase la înaintare de Școala Resentimentului ca alternative pentru canon, mă gîndesc că toțI acești aspiranțI îșI imaginează că au vorbit în proză literară toată viața lor sau că pasiunile lor sincere sunt deja poeme, care nu necesită decît ceva retușuri.

Urmează acum înșiruirea listelor mele, sperînd că supraviețuitorii literațI vor găsi cîțiva autori șI cărțI în ele pe care încă nu le-am citit șI că se vor bucura astfel de răsplata pe care numai literature canonică o poate oferi.”

Prea multe n-ar mai fi de adăugat acestui fragment cu care Harold Bloom îșI încheie Canonul occidental. Desigur, multe din ideile vehiculate de criticul american sunt discutabile, altele de-a dreptul dubioase, însă marea provocare pe care o aruncă Bloom este lista/ listele din finalul tomului său elegiac. Fie că ești cititor bulimic sau unul esențialist, este imposibil să nu privești cu o curiozitate plină de speranță acest sinaxar al tradiției literare occidentale. Cu pofta celui care zice “să vedem care-I treaba”.

La fel am făcut șI noi, eu șI colegii mei în numele cărora scriu acest scurt text introductiv, după care ne-am apucat realmente de treabă.

Ne-am propus să luăm lista de la bun început, de la Ghilgameș, șI s-o ducem pînă la capăt, adică pînă la Îngeri în America, de Tony Kushner, fără a rămîne strict în limitele listei (în sensul că vom discuta fiecare titlu șI autor propus de Bloom, însă acolo unde vom considera că este cazul, vom face adăugiri).

Așa s-a născut idea acestui blog, pe de o parte datorită nevoii unui principiu ordonator argumentat în lectură, iar pe de altă parte datorită efervescenței dialogale a blogului. ȘI știm foarte bine că nu suntem singuri în asta, de aceea vă șI așteptăm intervențiile de fiecare dată cînd credețI de cuviință.

Urmează așadar primele texte la Epopeea lui Ghilgameș.